Mi-e atât de greu să trăiesc,
Acea iubire pe care n-am întâlnit-o,
Doare şi uneori cred...
Că în interiorul nostru e frig,
Iar palmele noastre-s tot de fier,
Așteaptă să fie încălzite, de alte mâini ce-s căutate cu prea mult mister..
S-a încheiat cu incertitudinea inimii mele. Mi-am blocat cuvintele-n haosul decor, Cu gândul că ai dispărut din noastră poveste. Însă a mea inimă îţi mai şopteşte numele, de dor. Palma mea atinge ceaşca de cafea, dulce şi amară, Ca şi cum te-aş atinge într-o clipă de vagă speranţă. Ochii negri mă cheamă, dar sunt atât de departe. Iar tu…eşti doar o umbră ce nu mai se zbate. Însă a mea inimă îţi mai sopteste numele-n noapte. Şi cum viaţa e atât de vastă, îţi doresc numai bine: Să fi la a ta casă, îmbrăcată-n iubire şi raze divine. Să-ţi dai voie să te simţi vulnerabil, să-nveţi să te ierţi Pentru ale tale greşeli, din care iubirile uneori Din care iubirile uneori te lasă- Cu ochiii treji Vocea raţiunii mele mi-a zis să ard toate amintirile Nefăcute cu tine, vorbind de el, Scoţând cioburile cu mâinile mele sfinte. Acea despărţire n-a fost fizică, între ale noastre suflete… Din păcate, nu ţi-am fost numită “ cealaltă jumătate” Uneori, lăsăm trecutul să se piardă-n spate...
Comentarii
Trimiteți un comentariu